Școala duminicală

Emmanuel Arganda del Rey

Prin harul Domnului, Departamentul Școlii Duminicale al Bisericii Emmanuel este o lucrare de educare și echipare a copiilor de la vârsta de 3 la 14 ani .

Copii noştri își încep călătoria vieţii având aspiraţii înalte, dar se îndreaptă cu naivitate direct spre întunericul tot mai des al acestei lumi decăzute.

Vor fi obligaţi să înfrunte întunericul şi răceala tot mai mare a acestei lumi a păcatului, deşi sunt foarte încrezători în ei înşişi şi în vitalitatea tinereţii lor.

Ei au nevoie de sprijinul și de călăuzirea noastră.

Este chemarea şi privilegiul nostru să punem în faţa ochilor copiilor noştri pe Isus “Lumina Lumii”, singurul care poate salva, călăuzi şi păstra viaţa lor pentru eternitatea cu Dumnezeu.

Scopul şcolii este să ajute pe copii să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, fapt ce îi ajută să crească în credinţa mântuitoare descoperită în Cuvantul Scripturii.

Dorim să-i îndrumăm şi să-i formăm în vederea slujirii lor în biserică, să-şi dezvolte capacitatea de a se organiza şi relaţiona în cadrul comunităţii noastre.

La ora actuală avem trei grupe distincte în funcţie de vârstă; grupa mică de la 3-6 ani, grupa mijlocie de la 6-10 ani şi grupa mare de la 10-14 ani.

Învățătorii de la școala duminicală sunt frați și surori din biserica noastră, dedicați acestei lucrări, dovedind o mare dragoste față de copiii care sunt în grija lor.

Departamentul şcolii are ca obiectiv şi echiparea învăţătorilor prin cursurile pe care organizaţia noastră le pune la dispoziţia lor, cursuri pe care le dezvoltăm în parteneriat cu Departamentul Cultului Creştin Penticostal din România.

Scoala duminicală își desfășoară orele de clasă în paralel cu serviciul divin de dimineață din cadrul bisericii și conține următoarele activități: timp de rugăciune, laudă și închinare, lecție biblică și verset de memorat. De asemenea, sunt incluse discuții libere, jocuri și lecție misionară. Ca şi învăţători, aceasta lucrare dorim să o dezvoltăm prin călăuzirea, ajutorul şi modelul Domnului Isus, care a arătat o deosebită preocupare faţă de copii.

Dorim să ne exprimăm mulțumirea și recunoștința față de sprijinul și încurajarea pe care o primim din partea părinților.
Tot în cadrul şcolii avem activităti muzicale coordonate de fratele Cristi Chifan, care a pus bazele corului de copii, grupului de laudă şi pregăteşte copii la diferite instrumente.

Privind la rezultate, suntem recunoscători Domnului și celor ce se implică la nivelul școlii, având nădejdea că ei, copii bisericii, sunt îndrumați și ajutați să-L cunoască pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos.

Responsabil: Popovici Virgil
Toți copiii din biserică fac parte din Trupul lui Hristos.